O gravidă în moarte cerebrală, ținută în viață până la nașterea bebelușului, a fost deconectată de la aparate

O femeie gravidă din Statele Unite aflată în moarte cerebrală începând din februarie, ținută în viață cu ajutorul aparatelor în contextul legilor anti-avort adoptate recent în statul Georgia, a născut prematur, vineri, tranmisteea trecută, anunță agenția EFE. Ea urma să fie deconectată de la aparate marți, în această săptămână.

Copilul Adrianei Smith s-a născut prematur vineri dimineață, 13 iunie, a declarat mama lui Smith, April Newkirk, pentru postul WXIA-TV. Adriana Smith a fost supusă unei operații de cezariană efectuată în regim de urgență. Bebelușul, pe nume Chance, cântărește sub un kilogram și se află în unitatea de terapie intensivă neonatală.

Newkirk a declarat pentru filiala NBC că Chance 'descurcă bine' și se luptă să supraviețuiască.

Smith a fost declarată în moarte cerebrală de către Spitalul Universitar Emory în februarie și a fost ținută în viață artificial deoarece îndepărtarea tuburilor de respirație și a altor dispozitive ar fi provocat moartea fătului, potrivit relatării familiei, care a atras atenția asupra acestui caz luna trecută.

Newkirk a declarat că familia nu a avut putere de decizie în acest caz deoarece, după 2022, când Curtea Supremă a SUA a anulat dreptul constituțional la avort, în Georgia este în vigoare o lege care interzice întreruperea sarcinii după momentul în care embrionul prezintă activitate cardiacă, la circa șase săptămâni.

Cazul lui Smith, de profesie asistentă medicală, a atras atenția la nivel național deoarece a ridicat semne de întrebare asupra legii din Georgia privind avortul și asupra consecințelor aplicării acesteia.

Smith a fost internată la Spitalul Universitar Emory, unde lucra ca asistentă medicală, în februarie, cu dureri de cap severe. La acea vreme, era însărcinată în nouă săptămâni, potrivit New York Post. Ea a fost externată, însă a revenit din cauza intensității durerilor de cap. O tomografie computerizată a relevat prezența mai multor cheaguri de sânge în creier. Sănătatea ei s-a deteriorat în timp ce se afla la spital, unde, în câteva ore, a fost declarată în moarte cerebrală.

Mulți au crezut că Chance nu va supraviețui din cauza circumstanțelor.

Decizia spitalului de a o menține pe Smith în moarte cerebrală a atras critici din partea susținătorilor politicii pro-alegere. Potrivit lui Newkirk, medicii au explicat familiei că Smith era ținută în viață pentru a respecta legea, conform The Guardian. 'N-am avut de ales sau vreun cuvânt de spus', a declarat ea înainte de nașterea lui Chance. 'Ne dorim copilul. Este o parte din fiica mea. Însă, decizia ar fi trebuit să fie lăsată la latitudinea noastră - nu a statului', a precizat Newkirk. Smith mai are un fiu în vârstă de 7 ani. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel