De ce l-a numit Donald Trump ”inept” pe şeful Rezervei Federale

Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Preşedintele american Donald Trump l-a atacat dur joi pe preşedintele Rezervei Federale, Jerome Powell.

Vezi și - Metalul prețios cu o spectaculoasă creștere! A atras atenția investitorilor, îl văd o alternativă mai accesibilă decât aurul. A "ieșit din umbră!"

Donald Trump l-a numit ”numbskull” (n.red. inept), intensificând astfel presiunile asupra băncii centrale cu scopul de a reduce dobânda de referinţă, transmite CNBC.

Trump a susţinut de la Casa Albă că o diminuare a dobânzii cu două puncte procentuale ar economisi SUA aproximativ 600 de miliarde de dolari anual.

”Dar nu putem să-l convingem pe omul ăsta s-o facă”

Declaraţiile lui Trump vin în contextul în care pieţele financiare nu au reacţionat semnificativ. De asemenea, investitorii anticipează că Fed nu va modifica dobânda nici la reuniunea din săptămâna viitoare, nici în iulie. Totuşi, probabilitatea unei reduceri în septembrie a crescut la 76%, faţă de 69% cu o zi înainte, conform datelor CME Group.

Vicepreşedintele JD Vance a numit refuzul Rezervei Federale de a reduce dobânzile ”malpraxis monetar”, într-o postare pe reţelele sociale. Între timp, secretarul Comerţului, Howard Lutnick, a spus la Fox News că ”inflaţia este scăzută” şi că Powell ”trebuie să-şi facă treaba”.

Trump a reiterat că nu intenţionează să-l demită pe Powell

În pofida atacurilor repetate, Trump a reiterat că nu intenţionează să-l demită pe Powell, însă a adăugat ambiguu: ”Nu ştiu de ce ar fi atât de rău”.

Anterior, Powell a declarat că legea nu permite demiterea sa de către preşedinte. Curtea Supremă a indicat în luna mai că guvernatorii Fed beneficiază de o protecţie sporită contra concedierii.

Comentariile vin la doar câteva ore după ce Departamentul Muncii a transmis că preţurile producătorilor din Statele Unite au crescut în mai mai puţin decât se aşteptau analiştii, diminuând temerile cu privire la o inflaţie galopantă generată de tarife şi încurajând administraţia Trump să crească presiunea asupra Fed.

Vezi și - America fierbe. Trump trimite pușcașii marini în Los Angeles, iar mii de proteste anti-deportare se pregătesc în toată țara

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel